Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2012 » HOTĂRÂREA Nr. 36/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării pe anul 2011 a managementului unor instituţii publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna

HOTĂRÂREA Nr. 36/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării pe anul 2011 a managementului unor instituţii publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna

Miercuri, 3 octombrie 2012

Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 29 martie 2012, analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind propunerea de aprobare a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului instituţiilor publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna şi a componenţei comisiilor de evaluare şi soluţionare a contestaţiilor,

ROMÂNIA
Consiliul Judeţean Covasna
 
HOTĂRÂREA Nr. 36/2012
privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării pe anul 2011 a managementului unor instituţii publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna

Consiliul Judeţean Covasna,
întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 29 martie 2012,
analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind propunerea de aprobare a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului instituţiilor publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna şi a componenţei comisiilor de evaluare şi soluţionare a contestaţiilor,
 
având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Economice precum şi Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Covasna întocmite în acest sens,
 
în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată prin Legea nr. 269/2009,
 
în baza art. 91 alin. (1) lit. „f” şi în temeiul art. 97 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art. 1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării pe anul 2011 a managementului unor instituţii publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna, conform anexei nr. 1.
Art. 2. Se înfiinţează comisiile de evaluare pe anul 2011 a managementului unor instituţii publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna, precum şi comisia de soluţionare a contestaţiilor, conform anexei nr. 2.
Art. 3. Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna precum şi membrii comisiilor înfiinţate la art. 2.
 
Covasna, la 29 martie 2012.
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează,
VARGA ZOLTÁN
Secretar al judeţului Covasna
 
 
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
PREŞEDINTE
 
Nr. 1893/12.03.2012
 
EXPUNERE DE MOTIVE
privind propunerea de aprobare a Regulamentului de organizare și desfășurare a evaluării managementului instituţiilor publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna și a componenței Comisiilor de evaluare și de soluționare a contestațiilor
 
Potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009, autoritățile care au în subordine instituții publice de cultură evaluează, anual și înainte de expirarea duratei contractului de management, modul în care au fost realizate de către manager obligațiile asumate prin contractul de management, în raport cu resursele financiare alocate.
Evaluarea managementului se desfășoară în baza unui regulament aprobat de autoritate în conformitate cu Regulamentul-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.301/2009.
Conform prevederilor art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 189/2008, aprobată prin Legea nr. 269/2009, în vederea evaluării managementului la nivelul autorității se înființează comisii de evaluare pentru fiecare categorie de instituție publică de cultură. Comisiile de evaluare sunt alcătuite din specialiști în domeniu și reprezentanți ai autorității. Numărul de reprezentanți ai autorității nu poate depăși o treime din numărul total al membrilor comisiei de evaluare.
Ținând cont de cele prezentate, s-a elaborat regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării pe anul 2011 a managementului următoarelor instituții publice de cultură din subordinea Consiliului Județean Covasna: Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune – Háromszék” și Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe.
Având în vedere cele prezentate, propun spre aprobare Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării managementului instituţiilor publice de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Covasna mai sus arătate, precum și înființarea comisiilor de evaluare și a comisiei de soluționare a contestațiilor, conform proiectului de hotărâre alăturat.
 
Preşedinte,
TAMÁS Sándor
 

Noutăți