1 milion de lei pentru spital
Vineri, 20 mai 2016Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf”a primit de la Ministerul Sănătăţii un sprijin financiar cu destinaţie specială: instituţia a căpătat 1.000.000 lei pentru înlocuirea diferitelor conducte.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf”a primit de la Ministerul Sănătăţii un sprijin financiar cu destinaţie specială: instituţia a căpătat 1.000.000 lei pentru înlocuirea diferitelor conducte.
András Nagy Róbert, managerul spitalului, a declarat că această sumă va fi destinată lucrărilor care se vor finaliza până la sfârşitul anului 2018 şi care vizează reţelele de apă şi canalizare, hidranţii de incendiu şi instalaţia de epurare a apelor uzate. Printre planuri figurează, de asemenea, construcţia unui rezervor de apă cu capacitate de 250 metri cubi care să asigure rezerva de apă în caz de lipsă de apă – aceasta fiind o condiţie pentru acordarea autorizaţiei de funcţionare. Managerul a mai spus că, pe lângă înlocuirea conductelor, o inovare importantă este că apele uzate produse la spital vor fi vărsate în sistemul de canalizare după procesul de epurare, iar colectarea apelor pluviale se va face direct la reţeaua de canalizare – până acum apele uzate de la spital au fost evacuate fără o epurare preliminară.
O altă inovare este ridicarea presiunii apei de la hidranţi: normativul prevede un debit de 20 de litri pe secundă, dar reţeaua urbană de alimentare cu apă asigură o presiune egală cu jumătate din valoarea acestei presiuni. András Nagy Róbert a mai adăugat că autorităţile judeţene au acordat deja un sprijin financiar în valoare de 300 mii lei, însă pentru realizarea investiţiei este nevoie de încă 2 milioane lei.
Henning László, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna a spus că cele două instituţii în fiecare an solicită împreună sprijin financiar pentru lucrările ce se desfăşoară în cadrul spitalului. Cota parte ce-i revine judeţului ajunge la valoarea de 5% – suma aceasta fiind inclusă în bugetul din acest an. Vicepreşedintele a menţionat că anul acesta au solicitat 7 milioane de lei de la Ministerul Sănătăţii, dar din cauza dificultăţilor financiare, s-a acordat doar suma de 1 milion de lei. Consiliul Judeţean Covasna acordă prioritate problemelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf”, cea mai mare instituţie sanitară a judeţului.