Sunteți aici: » Știri » Abordări teritoriale privind dezvoltarea regională - Reprezentanții regiunilor europene la Covasna

Abordări teritoriale privind dezvoltarea regională - Reprezentanții regiunilor europene la Covasna

Joi, 5 martie 2020

La invitația Consiliului Județean Covasna, în perioada 11-12 martie, în orașul Covasna se vor desfășura lucrările plenare de primăvară ale Adunării Regiunilor Europene (ARE). La eveniment vor participa 100 de reprezentanți ai regiunilor europene din 15 țări, care vor dezbate temele legate de dezvoltarea regională prin abordare teritorială.

La invitația Consiliului Județean Covasna, în perioada 11-12 martie, în orașul Covasna se vor desfășura lucrările plenare de primăvară ale Adunării Regiunilor Europene (ARE). La eveniment vor participa 100 de reprezentanți ai regiunilor europene din 15 țări, care vor dezbate temele legate de dezvoltarea regională prin abordare teritorială.

Gândirea și acțiunea la nivel regional au o tradiție lungă în Europa, fiind și noi adepții acestei abordări. Pentru noi, Ținutul Secuiesc este o regiune unitară chiar dacă se află în trei județe din România. Este un obiectiv important ca Ținutul Secuiesc să fie acceptat de opinia publică din România ca regiune istorică, fiind o entitate firească cum este Dobrogea sau Bucovina. Pentru a atinge acest obiectiv aducem și exemple bune, după reprezentanții Congresului Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliului Europei acum îi invităm în zona noastră pe membrii Adunării Regiunilor Europene. Suntem membri activi în ambele organizații, iar activitatea noastră este strâns legată de eforturile noastre la nivel regional, consolidând obiectivele noastre fundamentale de a trăi mai bine și în pace pe meleagurile noastre natale" – a declarat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor. Edilul covăsnean a arătat că aceste eforturi sunt în concordanță cu obiectivele dezvoltării durabile, conform cărora trebuie oferite tuturor aceleași oportunități, în toate domeniile vieții.

La rândul său, președintele ARE, Magnus Berntsson, a transmis mesajul conform căruia au rămas doar 10 ani pentru ca societatea să își îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD). „Intrăm în deceniul de acțiune în care trebuie să ne intensificăm ambițiile. ARE va acționa în mod ferm pentru a amplifica activitatea regiunilor europene privind implementarea ODD” – a declarat edilul suedez. 

„În prezent, când se discută despre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, o mare parte a atenției se concentrează numai pe orașe. Prin această abordare, parcă credem că orașele există în gol. Cu toate acestea, orașele sunt foarte dependente de mediul rural care le înconjoară. Regiunile sunt foarte conștiente de importanța dinamicii urbane-rurale, aceasta fiind o perspectivă crucială dacă dorim ca întreaga noastră societate să realizeze ODD. Este o noțiune care va sta la baza discuțiilor noastre de la Covasna atunci când vom dezbate dezvoltarea regională printr-o abordarea teritorială” – a precizat Magnus Berntsson, subliniind că aceste schimburi de opinii vor spori cunoștințele despre regiunile membre și vor ajuta ARE ca organizație să definească și să transmită mesajele potrivite ale regiunilor în viitoarele negocieri ale UE și ONU privind obiectivele de dezvoltare durabilă. 

Evenimentele de acest gen au mai multe scopuri, pe de o parte sunt importante să cunoaștem bunele practici din Europa privind dezvoltarea regională, pe de altă parte sunt importante pentru a arăta Europei Ținutul Secuiesc, și nu în ultimul rând să dovedim că nu este un lucru diabolic abordarea teritorială în domeniul dezvoltării regionale. Comunitatea maghiară din România se confruntă cu dublă măsură în toate domeniile vieții, fiind vorba de standarde duble atât la nivel personal cât și la nivel instituțional, deși recomandările și documentele europene propun ca diversitatea etnică, lingvistică și culturală să devină un atu pentru fiecare regiune din punct de vedere economic și turistic. Față de aceste tendințe europene, aici în România, în activitatea noastră zilnică, constatăm exact contrariul, motiv pentru care trebuie să vorbim cât mai mult despre aceste probleme la nivel internațional” – a conchis vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert. 

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 11 martie, ora 10:00, la Hotelul Clermont din orașul Covasna, sala de conferință Millenium. La deschidere vor participa președintele ARE, Magnus Berntsson, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, președintele UDMR, Kelemen Hunor, și primarul orașului Covasna, Gyerő József. 

Joi se vor desfășura plenarele de primăvară, începând de la ora 9, la deschidere urmând să participe vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert, și europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE). Tema lucrărilor plenare este revizuirea structurii de comisii din cadrul ARE. 

În cadrul discuțiilor și workshop-urilor se vor dezbate următoarele teme: zone rurale sustenabile, inovative și conectate, respectiv zone rurale primitoare, accesibile și dinamice, dar și strategii de specializare inteligente în zonele rurale, incluziune și bunăstare etc. la care participă președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, vicepreședintele executiv al UDMR, Hegedüs Csilla, și medicul specialist cardiolog Tatár Márta. 

Evenimentul se va desfășura în limba engleză, fiind asigurată traducerea simultană în limbile română și maghiară.  

Vă atragem atenția că pentru reprezentanții mass-mediei se va organiza o conferință de presă miercuri, 11 martie, începând cu ora 13 în sala de conferință unde se desfășoară evenimentul. 

Programul detaliat se poate accesa aici

*** Creată în 1985, Adunarea Regiunilor Europene (ARE) este o rețea independentă a regiunilor europene și cea mai mare organizație de cooperare interregională din Europa lărgită care reprezintă peste 200 de regiuni din 35 de țări și 16 organizații internaționale. ARE este purtătorul de cuvânt la nivel politic al regiunilor și partenerul cheie al instituțiilor europene si internaționale cu privire la problemele esențiale de competenta regionala. Organizația promovează diversitatea regiunilor si o transpune în practică. Încurajează principiul subsidiarității şi al structurilor regionale democratice. Oferă posibilitatea regiunilor de a fi legătura esențială între Europa şi cetățenii săi.

 

Judeţul Covasna este membru al ARE din anul 1997, participând activ la mai multe programe, fiind promotorul și organizatorul a mai multor cursuri de formare din cadrul programului Training Academy (Arcuș, 2010), conferințe internaționale ale Comisiei de Sănătate (Ehealth – orașul Covasna, 2011)

 

***Obiective de Dezvoltare Durabilă

La Summit-ul ONU privind dezvoltarea, din septembrie 2015, s-a adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării cu un caracter universal şi care promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu.

În centrul Agendei 2030 se regăsesc cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030. Agenda 2030 a fost adoptată și de România, și de Uniunea Europeană.

Noutăți