Sunteți aici: » Știri » Angajații DGASPC Covasna își vor primi salariile restante

Angajații DGASPC Covasna își vor primi salariile restante

Joi, 26 noiembrie 2020

Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Județul Covasna își vor primi salariile restante, cel târziu până în 3 decembrie – au anunțat miercuri președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor și directorul general al DGASPC Covasna, Vass Mária.

 „Guvernul ne-a amăgit și nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, nu a alocat sumele necesare pentru susținerea sistemului de protecţie socială. Prin lege, Guvernul suportă 90% din costurile necesare pentru finanțarea sistemului de asistenţă socială şi protecție a copilului, iar restul de 10% trebuie asigurat de consiliile județene. Problema este că de ani de zile nu au fost actualizate standardele de cost, așadar cele 10 procente care ne revin înseamnă întotdeauna mai mult, dar Guvernul nu ne-a alocat nici măcar suma calculată astfel. În data de 13 noiembrie, fiind membru al delegației Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, am discutat personal, cu Prim-ministrul și ministrul de finanțe, iar atunci ei ne-au asigurat că vom primi suma restantă în termen de 1 săptămână, prin rectificare bugetară” – a precizat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, adăugând că rectificarea bugetară aprobată de Guvern a fost publicată marți seara, însă aceasta nu cuprindea suma necesară pentru susținerea sistemului de protecţie socială.

La nivel național, Guvernul datorează sistemului de protecţie socială  mai mult de 850 milioane de lei, având o restanță de 11,2 milioane de lei față de județul Covasna.

Lucrez de 22 de ani în sistemul de protecție a copilului, dar așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum, vorbim de mai multe zeci de mii de oameni din întreaga țară. În județul Covasna avem 581 de angajați, asigurăm 33 de servicii sociale, avem peste 1000 de persoane aflate în grija noastră. Guvernul a gestionat iresponsabil această situație. Mulțumim angajaților noștri că, în ciuda acestor inconveniente, au făcut față, continuându-şi activitatea la locul de muncă, de asemenea  mulțumim şi Consiliului Județean că a găsit o soluție” – a subliniat Mária Vass.

 „Guvernul nu și-a respectat nici cuvântul dat, nici obligația legală. Dacă anticipam că aceasta va fi situația până la sfârșitul anului, am fi putut să ne pregătim, dar de data aceasta realocarea sumelor ne-a luat ceva timp. Astăzi am putut da ordinul pentru a vira banii, ca să se  plătească salariile, fondul salarial al Direcției ajungând la trei milioane de lei lunar. Mulțumim angajaților din sistemul de protecție a copilului și de asistență socială pentru perseverența lor, pentru că au continuat să lucreze” – a declarat președintele Consiliului Judeţean Covasna, subliniind cât de cinic este Guvernul, prin faptul că exact în acest an, când ar trebui să avem mai multă grijă unii de alții, când sistemul de protecţie socială și oamenii care lucrează aici se află sub o presiune mai mare, exact în această situaţie extrem de vulnerabilă își permite să fie atât de nepăsător.

Noutăți