Copiii în centrul atenției – a fost adoptat bugetul județului pentru anul 2025
Joi, 20 martie 2025Consiliul Județean Covasna a adoptat, în ședința ordinară din 19 martie, bugetul pentru anul 2025, declarat Anul Copiilor. Acesta se ridică la 544 de milioane de lei (aproximativ 109 milioane de euro) și pune un accent deosebit pe copii și pe dezvoltarea comunităților locale.
„Dacă ne uităm la cifrele esențiale ale bugetului din acest an, reiese că 38 milioane de euro sunt destinate investițiilor, 39,6 milioane de euro merg la susținerea și dezvoltarea sistemului de sănătate, 14,5 milioane de euro sunt pentru a asigura protecție socială și 16,9 milioane de euro pentru a asigura cheltuielile de funcționare. În general, putem concluziona că bugetul nostru anual a crescut treptat în ultimii 35 de ani” – a detailat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
„În acest an vom finaliza cele două proiecte care vizează modernizarea drumurilor județene din zona orașului Baraolt, terminăm și extinderea unității de primire urgențe, modernizarea Școlii Speciale din Sfântu Gheorghe, se lucrează la reabilitarea Castelului Mikó, implementăm proiectele privind dotarea cu mobilier și materiale didactice ale școlilor din mediul rural, este în curs achiziționarea microbuzelor electrice pentru elevi. Am început reabilitarea termică pentru trei clădiri ale Spitalului Județean de Urgență, am primit finanțare și urmează să începem construirea refugiului montan cu observator panoramic din Munții Bodoc. Derulăm încă un proiect start-up, prin care sprijinim înființarea întreprinderilor sociale din mediul rural” – a expus succint președintele proiectele europene în derulare, precizând că, pe lângă acestea, mai sunt depuse și alte proiecte, aflate în diverse etape de evaluare, dar și că mai sunt în pregătire alte proiecte de dezvoltare.
Cât privește investițiile din bugetul propriu, Consiliul Județean Covasna va continua actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Covasna, se construiesc trei case de tip familial, se continuă reabilitarea Galeriei de Artă din Sfântu Gheorghe și urmează a se reamenaja și refuncționaliza centrala termică din spatele bibliotecii Județene „Bod Péter”.
În cadrul programului „Sat Modern”, există 13 oportunități de finanțare la care autoritățile locale pot aplica pentru: renovarea școlilor și grădinițelor din mediul rural, reabilitarea și dotarea cabinetelor medicale, stomatologice și veterinare, căminelor culturale, bazelor sportive, bibliotecilor din mediul rural, echipamente pentru servicii voluntare pentru situații de urgență, construirea de locuri de joacă, amenajarea spațiilor pentru tineret.
„Scopul programului „Sat Modern”, este creșterea capacității satelor de a reține și atrage populația, prin îmbunătățirea calității vieții în mediul rural, astfel încât aceasta să se apropie de standardele urbane. Prin acest program, dorim să redăm forța satelor și să facilităm dezvoltarea comunităților locale. Prin modernizarea infrastructurii și a serviciilor rurale, putem să asigurăm un trai mai confortabil și mai accesibil pentru familiile care trăiesc în sate” – a subliniat Tamás Sándor.
În curând, va fi lansat apelul de proiecte către ONG-urile și unitățile de cult care doresc să depună cerere de finanțare nerambursabilă, iar hotărârile referitoare la acest aspect au fost deja adoptate în ședința de miercuri. În acest scop, au fost alocate în total 3,45 milioane de lei.
„În Anul Copiilor, am majorat cu 25% cuantumul finanțărilor nerambursabile pentru proiectele din cultură, recreere și tineret. Pentru fondul de tineret s-au alocat 250.000 de lei și 200.000 de lei pentru susținerea vieții sportive din mediul rural. În acest an, alocăm un milion de lei pentru proiecte culturale și de agrement și, în continuare, asigurăm două milioane de lei pentru biserici”, a anunțat președintele Consiliului.
Vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Gáj Nándor, coordonatorul programului „2025 – Anul Copiilor”, a subliniat că au fost pregătite aproximativ 100 de propuneri de programe, realizate în colaborare cu instituțiile subordonate, ONG-uri, biserici, instituții de învățământ și companii private. Acestea vizează dezvoltarea copiilor, educația non-formală și activitățile de petrecere a timpului liber. Lista programelor este disponibilă pe site-ul www.visitcovasna.com și va fi actualizată constant.
„Programul „Anul Copiilor” este un răspuns la nevoile exprimate în cadrul unui sondaj realizat în rândul elevilor din județ. Scopul nostru este de a oferi oportunități de învățare și de recreere, în special pentru copiii care locuiesc în mediul rural”, a explicat vicepreședintele Gáj Nándor, încurajând ONG-urile și asociațiile să profite de oportunitățile de finanțare nerambursabile care vor fi anunțate în curând de Consiliul Județean, cu accent pe organizarea de programe pentru copii.