Sunteți aici: » Despre judeţ » Localităţile judeţului » Coşeni

Coşeni

Luni, 12 aprilie 2010

Din punct de vedere administrativ, satul aparţine de Sfântu Gheorghe, şi este renumit pentru faimoşii săi cultivatori de legume, precum şi pentru manufacturieri de sobe. Grădinăritul a fost adus si aclimatizat în regiune de către un grădinar bulgar la sfârşitul anilor 1920. Biserica reformată a satului, care se află lângă strada principală, a fost construită între anii 1816 si 1825, folosindu-se materialele unei biserici mai vechi, care fusese avariată în timpul cutremurului din 1802. Biserica a fost finalizată între anii 1869 şi 1871, când s-a construit si clopotniţa, a cărei clopot datează din anul 1496.
Conacul Nagy reprezintă valoarea arhitecturală cea mai însemnată a aşezământului. În timpul Revoluţiei din 1848-49, stăpâna acestei curii a fost Szotyori Nagy Tamásné (născută Vajna Terézia), mamă şi luptătoare neînfricată care, neţinând cont de primejdiile de pe câmpul de luptă,s-a dus ea însăşi  pe front în căutarea fiului. De asemenea,le-a oferit adăpost celor refugiaţi,iar dupa reprimarea Revoluţiei le-a trimis pachete celor încarceraţi.
În această curie au fost găzduiţi Jókai Mór în1884, precum şi Mikszáth Kálmán în 1887.


 

Noutăți