La Băile Bálványos se desfăşoară cel de-al 36-lea Congres European Cortinarius
Luni, 15 octombrie 2018Este pentru prima oară când judeţul Covasna găzduieşte Congresul JEC (Journées Européennes du Cortinaire). În perioada 14-20 octombrie, la Bálványos, se desfăşoară în organizarea Societăţii de Micologie „Kálmán László” şi Consiliul Judeţean (CJ) Covasna cel de-al 36-lea Congres European Cortinarius al JEC (36th JEC-Congress). Prestigioasa reuniune internațională este organizată o singură dată pe an, iar dreptul pentru organizare este acordat întotdeauna altei ţări. Congresul reuneşte specialişti de înalt nivel din domeniul micologiei, prin alegerea locaţiei, organizatorii vor oferi o excelentă ocazie pentru îmbogățirea cunoașterii şi extinderea literaturii de specialitate cu privire la micoflora din Ţinutul Secuiesc, mai ales pentru că există specii de ciuperci care se găsesc numai în judeţul Covasna.
Este pentru prima oară când judeţul Covasna găzduieşte Congresul JEC (Journées Européennes du Cortinaire). În perioada 14-20 octombrie, la Bálványos, se desfăşoară în organizarea Societăţii de Micologie „Kálmán László” şi Consiliul Judeţean (CJ) Covasna cel de-al 36-lea Congres European Cortinarius al JEC (36th JEC-Congress). Prestigioasa reuniune internațională este organizată o singură dată pe an, iar dreptul pentru organizare este acordat întotdeauna altei ţări. Congresul reuneşte specialişti de înalt nivel din domeniul micologiei, prin alegerea locaţiei, organizatorii vor oferi o excelentă ocazie pentru îmbogățirea cunoașterii şi extinderea literaturii de specialitate cu privire la micoflora din Ţinutul Secuiesc, mai ales pentru că există specii de ciuperci care se găsesc numai în judeţul Covasna.
„Suntem mândri de faptul că există specii de ciuperci care sunt cunoscute doar aici. Micoflora judeţului Covasna este bogată şi variată, dar este şi unică în acelaşi timp, pentru că doar aici creşte o specie Polyporus, ceea ce este o senzație la nivel mondial. Această specie este cunoscută doar în această zonă şi este considerată o delicatesă” – a afirmat preşedintele CJ Covasna, Tamás Sándor, menţionând că obiectivul autorităţii publice judeţene este acela de a arăta unui număr cât mai mare de cetăţeni străini cu ce diferă Ţinutul Secuiesc de celelalte regiuni. „Iată că şi în micologie există specii care se găsesc doar la noi. Aici, la Băile Bálványos, au venit într-un loc bun, numele localităţii, dar mai ales istoria acesteia vorbesc despre forţe magice şi mistere. Cei care sunt mai atenţi şi dispun de o spiritualitate mai înaltă, se pot întâlni cu zâne sau vrăjitoare care apar în luminişurile zonei. Cei norocoşi pot intra chiar şi în cercul zânelor sau al vrăjitoarelor, descrise de micologi. Ciupercii care alcătuiesc cercul zânelor sau al vrăjitoarelor au apărut în locurile unde zânele sau al vrăjitoarele dansau noaptea. Dacă cineva intră în acest cerc magic, va putea zări lumea minunată a Ţinutului Secuiesc” – a spus preşedintele CJ Covasna.
Preşedintele Societăţii de Micologie „Kálmán László”, Zsigmond Győző, care şi-a asumat rolul de gazdă a evenimentului, a spus că: în programul congresului sunt incluse activităţi de teren şi sesiuni de comunicări, tematica acestora fiind flexibilă, pentru că se leagă de excursiile făcute în zona Bálványos şi de ciupercile găsite aici, dar se vor ţine şi prelegeri cu tematică fixă care sunt considerate o noutate ştiinţifică. Participanţii vor realiza identificarea speciilor culese în timpul excursiilor într-un laborator dotat cu echipament modern, aceasta va oferi posibilitatea de a extinde şi de a completa cunoştinţele de până acum despre micoflora locală.
La congres s-au înscris aproape 100 de specialişti, printre care sunt specialiști sosiți din Germania, Franţa, Elveţia, Italia, Ungaria şi din Cehia. Obiectivul evenimentului este prezentarea ciupercilor macroscopice din zona centrală a României şi are ca tematică cartografierea speciilor de ciuperci identificate, aparţinând genului Cortinarius. În timpul şederii lor, specialiştii vor putea participa zilnic la excursii de cules ciuperci, cu ghid local, în cadrul cărora se vor putea familiariza cu oferta bogată şi unică de ciuperci care se culeg în zonă şi vor putea afla informaţii şi curiozităţi despre regiune.