Sunteți aici: » Press-room » Revista presei » Licitaţie electronică pentru atribuirea cornului

Licitaţie electronică pentru atribuirea cornului

Marți, 12 ianuarie 2010

Conducerea Consiliului Judeţean Covasna (CJ) va organiza luna aceasta o nouă licitaţie pentru atribuirea cornului din programul „Lapte şi corn”, după ce prima a fost contestată şi judecată în instanţă.
 

Conducerea Consiliului Judeţean Covasna (CJ) va organiza luna aceasta o nouă licitaţie pentru atribuirea cornului din programul „Lapte şi corn”, după ce prima a fost contestată şi judecată în instanţă.

Vicepreşedintele CJ, Henning László, a declarat că licitaţia va fi una electronică, care durează mult mai puţin, şi speră ca în scurt timp elevii să îşi primească din nou cornul şi problemele să se lămurească.

 




„În cel mult două săptămâni va fi licitaţie electronică, care durează o zi – două, sperăm să nu mai fie contestaţii, iar de anul viitor se vor ocupa primăriile de aceste achiziţii, pentru că se contestă în prostie. Dacă se organizează la primării, sumele vor fi mai mici şi conform legii se poate face atribuire directă şi nu se mai contestă”, a declarat Henning.

La sfârşitul lunii decembrie, magistraţii de la Curtea de Apel Braşov au constatat că firma contestată fusese într-adevăr sancţionată în urmă cu doi ani şi a făcut fals în declaraţie.

Firma respectivă, din Bistriţa Năsăud, nu mai are voie să participe la noua licitaţie. Programul „Laptele şi cornul“ are în Covasna o valoare de 3,4 milioane de lei, din care o treime este cornul. În jur de 29.000 de elevi nu au primit însă deloc cornul de la începutul anului şcolar şi până în prezent, din cauza unei contestaţii a licitaţiei.

Proiectul „Lapte şi corn“ a început pentru clasele I – IV în anul şcolar 2002 – 2003 şi ulterior a fost extins şi pentru elevii claselor V-VIII. La nivelul judeţului Covasna de acest program beneficiază 29.000 de elevi.

Ana Sidon
 

Articolul orginal, aparut in cotidianul Observatorul de Covasna gasiti A I C I .

Noutăți