Sunteți aici: » Știri » Pistă de atelaje realizată conform standardelor internaţionale, la Olteni

Pistă de atelaje realizată conform standardelor internaţionale, la Olteni

Marți, 4 iulie 2017

Pe terenul pentru concursuri de atelaje amenajat în vecinătatea Centrului balnear şi care  corespunde concursurilor de orice nivel internaţional, în perioada 7-9 iulie se va desfăşura etapa a doua a Campionatului național de atelaje cu doi cai, precum şi cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor comunei Bodoc

Pe terenul pentru concursuri de atelaje amenajat în vecinătatea Centrului balnear şi care  corespunde concursurilor de orice nivel internaţional, în perioada 7-9 iulie se va desfăşura etapa a doua a Campionatului național de atelaje cu doi cai, precum şi cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor comunei Bodoc.

Legat de acest eveniment organizat de către Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, Federaţia Ecvestră Română şi Consiliul Local al comunei Bodoc, Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna a subliniat faptul că realizarea unui astfel de obiectiv în judeţul Covasna, nu este o chestiune de bani, ci este ceva ce ţine de multă muncă şi organizare. „Comuna Bodoc este un exemplu clasic cum trebuie să visăm şi să transformăm aceste vise în realitate, printr-o abordare pozitivă, constructivă. După realizarea comună a Centrului balnear din Olteni, autorităţile locale şi judeţene au cumpărat castelul Mikó şi au construit terenul pentru atelaje, urmărind promovarea turismului. Scopul este acela de a atrage atenţia specialiştilor din Transilvania, din ţară şi din străinătate, pentru ca judeţul Covasna să devină un centru al evenimentelor sportive ecvestre, deoarece aici se desfăşoară cel mai mare şi mai important eveniment ecvestru, la nivelul Transilvaniei, Galopiada Secuiască, de asemenea, aici va fi şi centrul din România al concursurilor de atelaje. Planul nostru este să aducem în regiune mai multe evenimente ecvestre naţionale şi internaţionale, contribuind prin aceasta la creşterea fluxului turistic şi la promovarea bunei imagini a judeţului Covasna” – a pus preşedintele CJ Covasna.

Zilele Bodocului se bazează de mai mulţi ani pe concursurile de atelaje, iar evenimentul din acest an va fi şi mai semnificativ, la competiţie participând 18 atelaje naţionale şi una cu patru cai, din Ungaria. Potrivit afirmaţiilor primarului Fodor István, terenul de atelaje este rezultatul unei munci de peste un an, la realizarea căruia, pe lângă firmele-sponsori, au avut o contribuție uriaşă locuitorii comunei şi angajaţii consiliului local şi cei ai consiliului judeţean. Acesta a mai adăugat: „terenul de şapte hectare, aflat între râul Olt şi o pădure, este o locaţie excelentă pentru desfăşurarea concursului internaţional de la sfârşitul săptămânii, după care va avea loc o competiţie şi pentru amatori. La intrarea pe terenul care a fost realizat prin utilizarea a 22 metri cubi de scânduri, 600 de stâlpi şi 250 kg de vopsea, vizitatorii sunt întâmpinaţi de statuia pereche realizată de sculptorul Miholcsa József, aflată timp de mai mulţi ani în faţa Hergheliei de la Dalnic. Sculpturile au fost donate de către actualul proprietar Nyircsa András”.

Potrivit proiectantului terenului de atelaje din Olteni, specialistul Finta Gábor, este un teren competitiv la nivel mondial, oferind condiţii excelente. Realizarea terenului este rezultatul muncii depuse timp de un an de către o echipă deosebit de activă şi entuziastă. Specialistul a subliniat: „Cred că nici cea mai critică entitate profesională şi nici concurenţii nu vor găsi a greşeală de construcţie la teren şi la obstacole. Sunt încântat de faptul că pot participa la acest prim concurs. Nu exagerez dacă spun că, la sfârşitul săptămânii, aici s-a putea organiza chiar şi o competiţie internaţională.”

Jakab Imre, membru al Consiliului de Administraţie al Federaţiei Ecvestre Române, a spus că sportul cu atelajele se practică în România de peste trei decenii şi că se duce lipsă de terenuri încă de pe atunci. „În ţară, s-a început construirea a multor astfel de terenuri, însă doar aici s-a reuşit finalizarea terenului. Sunt încântat de această locaţie minunată de care  Federaţia Ecvestră Română avea nevoie pentru organizarea campionatului naţional.”

Noutăți