Sunteți aici: » Știri » Seszták Miklós a discutat cu oameni de afaceri şi a dezvelit un stâlp funerar dedicat revoluţionarului Gábor Áron

Seszták Miklós a discutat cu oameni de afaceri şi a dezvelit un stâlp funerar dedicat revoluţionarului Gábor Áron

Marți, 17 martie 2015

În data de 14 martie, dr. Seszták Miklós, ministrul ungar al Dezvoltării Naționale, a adus un omagiu eroilor Revoluţiei de la 1848–49, la monumentele dedicate acestora din Trei Scaune şi zona Baraoltului.

 

În data de 14 martie, dr. Seszták Miklós, ministrul ungar al Dezvoltării Naționale, a adus un omagiu eroilor Revoluţiei de la 1848–49, la monumentele dedicate acestora din Trei Scaune şi zona Baraoltului.

Politicianul din Ungaria a dezvelit sâmbătă dimineaţă, un stâlp funerar la Eresteghin, la monumentul dedicat lui Gábor Áron, apoi  şi-a continuat drumul spre Herculian, unde a participat la o manifestare de comemorare ce a avut loc la furnalul de la Bodvaj. „Domnilor, dacă numai aceasta este problema, vă spun că în decurs de două săptămâni va fi şi tun şi muniţie câtă este nevoie (...) şi dacă în două săptămâni în piaţa din Sântu Gheorghe nu vor fi aşezate şase tunuri şi dacă la tragerea de probă nu nimeresc ţinta cu acestea, eu însumi mă voi aşeza în faţa acestora, la zece paşi, oferindu-mă drept ţintă” a spus ministrul, evocând cuvintele lui Gábor Áron. „Cei care l-au cunoscut pe ofiţerul de artilerie erou, au ştiut că, într-adevăr, el ar fi fost capabil să se aşeze în faţa tunului dacă prima tragere efectuată cu acesta ar fi eşuat” – a continuat ministrul care, alături de meritele lui Gábor Áron a subliniat şi importanţa fabricării tunurilor din Trei Scaune.

Cu o zi înainte, vineri, 13 martie a.c., în cadrul vizitei efectuate în judeţul Covasna, Seszták Miklós a avut şi o întâlnire cu uşile închise, mai lungă, cu oameni de afaceri locali. Legat de acest eveniment, Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a subliniat: „Iniţiatorii acestei întâlniri nu suntem doar noi, ci şi Camera de Comerţ şi Industrie Covasna. Scopul nostru este ca, în cadrul unor întâlniri de acest gen, întreprinzătorii noştri să-şi facă o imagine mai clară asupra situaţiei economice din Ungaria şi asupra potenţialelor oportunităţi de afaceri şi de asistenţă financiară. În mod evident, întâlnirile de acest gen vor avea rezultate pe termen lung, ce se vor manifesta mai concret sub forma unor noi locuri de muncă. Se construiesc parcuri industriale la Târgu Secuiesc şi la Sfântu Gheorghe de la care aşteptăm să atragă în regiune, printre altele, şi investitori din Ungaria.”

 

Noutăți