Sunteți aici: » Press-room » Știri » Sprijin asigurat pentru echipa de baschet feminin Sepsi SIC

Sprijin asigurat pentru echipa de baschet feminin Sepsi SIC

Vineri, 10 aprilie 2015

Plenul Consiliului Judeţean Covasna s-a întrunit miercuri, 8 aprilie, într-o şedinţă extraordinară şi a luat o nouă decizie în privinţa garantării bunei funcţionări a clubului sportiv. Este binecunoscut faptul că, în urma unei ordonanţe a Guvernului din luna martie, a fost necesară reorganizarea finanțării clubului.

 

Plenul Consiliului Judeţean Covasna s-a întrunit miercuri, 8 aprilie, într-o şedinţă extraordinară şi a luat o nouă decizie în privinţa garantării bunei funcţionări a clubului sportiv. Este binecunoscut faptul că, în urma unei ordonanţe a Guvernului din luna martie, a fost necesară reorganizarea finanțării clubului.

În urma reuniunii, Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a declarat: „Din momentul în care am pus un bun manager în fruntea clubului, problemele de natură materială se pot rezolva mai eficient, iar rezultatele sunt remarcabile. Suntem foarte mândri de fetele noastre, deoarece datorită lor finala campionatului s-a desfăşurat la Sfântu Gheorghe şi au câştigat şi Cupa României la baschet feminin. Aşteptăm cu inima strânsă finalul campionatului, dar suntem convinşi că fetele vor atinge rezultate remarcabile. Sprijinim în continuare sportul de performanţă chiar şi în condiţiile în care  suntem nevoiţi să regândim unele aspecte de ordin juridic din cauza unor modificări legislative şi consider că este firesc faptul că toţi consilierii judeţeni au votat pentru.”

Ambrus József, preşedintele Consiliului Director, referindu-se la rezultatele scontate la campionat, a declarat: „Campionatul oferă două posibilităţi, dar faptul că am terminat pe primul loc înainte de a intra în play-off, reprezintă un avantaj major în faţa echipei târgoviştene: din cele cinci meciuri – din care trebuie să câştigăm trei pentru a obţine victoria finală – primele două le vom juca pe teren propriu, deoarece primele două partide ale finalei se vor disputa pe terenul echipei care a terminat pe locul I. Sunt sigur că va trebui să montăm tribune suplimentare, iar suporterii şi avantajul terenului propriu vor produce efecte în beneficiul nostru. Sperăm că tabăra suporterilor covăsneni care a fost mereu alături de noi, ne vor însoţi şi la Târgovişte.”

 

Noutăți