Valea Crişului
Luni, 14 decembrie 2009Constituie capodoperă a artei lemnului sculptat din Câlnic cele două clopotniţe datând din secolul XVIII, acoperite cu şindrilă. La construcţia lor nu a fost folosit nici un cui metalic. Ambele clopotniţe sunt considerate monument istoric.
Ştiaţi că pe pantele muntele Fenyős există mici peşteri artificiale, care pe timpul iernii adăpostesc insecte, fluturi? Cea mai lungă peşteră dintre acestea este peştera Ploti (14 m). Aparţine de comuna Valea Crişului şi satul vecin Câlnic (3 km). Din subsolul acesteia în trecut s-a extras lignit, iar în straturile mai adânci se găsesc ape sulfuroase cu efect curativ. Pădurile din zona localităţii sunt bogate în vânat mare.
Atracţii turistice:
- Biserica romano-catolică, monument istoric din Valea Crişului. În sanctuarul semicircular datând din perioada dinastiei Arpadiene se găsesc fresce murale medievale, considerate ca datând din secolul XIV. Clopotul mai mic a fost realizat de meşteri braşoveni, în 1512. Hramul bisericii este celebrat în duminica Sfintei Treimi.
- Biserica unitariană din Calnic (1674), monument istoric. Tavanul cu casete pictate cu motive florale datează din acelaşi secol. Cele două porţi sculptate sunt creaţia meşterilor populari Nemes Dénes şi Bálint András.
- Străvechiul castel al conţilor Kálnoky. Forma actuală este rezultatul mai multor transformări ale vechiului castel în stil renascentist construit la mijlocul secolului XVII.
Artă populară:
- La Calnic trăieşte şi creează sculptorul popular Bokor Lázár.
Primar: Kisgyörgy Sándor; Tel/fax: +40-267-374-541
Cod poștal: 527165
Populaţie: 2275 (2002)
Suprafaţă: 27,85 km2
Sate aparţinătoare: Calnic