Valorile tradiţionale ale Ţinutului Secuiesc, promovate la Romexpo
Duminică, 19 februarie 2017Ţinutul Secuiesc este o destinaţie turistică populară în rândul
bucureştenilor amatori de excursii.
Ţinutul Secuiesc este o destinaţie turistică populară în rândul
bucureştenilor amatori de excursii. Ofertele asociațiilor de turism
din județele Covasna, Harghita și Mureş, prezentate în cadrul Târgului
de Turism de la Romexpo, ce s-a desfăşurat în perioada 16–19
februarie, au atras şi mai mult vizitatorii în regiunea noastră.
Jánó Szabolcs, directorul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în
judeţul Covasna, a explicat că, la Târgul de Turism al României din
acest an, au fost prezenţi sub o nouă imagine. „Cu standul Ţinutului
Secuiesc am adus la târg viaţă, dinamism şi diversitate. Am promovat
regiunea noastră ca destinaţie turistică nu doar cu pliante, dar în
fiecare zi am organizat câte o activitate interactivă, cu participare
interactivă, în cadrul cărora vizitatorilor li s-a oferit
posibilitatea să guste ape minerale, să decoreze turtă dulce
tradiţională sau să încerce pictura pe mobilier. Cu aceste activităţi,
respectiv prin implicarea meşterilor noştri artizanal şi a Teatrului
de Pantomimă Pufi, am reuşit să creştem interesul pentru standul
Ţinutului Secuiesc. mai mulţi vizitatori au afirmat că au fost deja în
Ţinutului Secuiesc, unde s-au simţit foarte bine şi că vor reveni
oricând cu plăcere. La târg, cea mai mare cerere a fost cea pentru
ofertele de vacanţă de Paști, pentru această ocazie am pregătit mai
multe pachete turistice, sejururi atât în domeniul turismului medical,
nobiliar sau al turismului activ cât şi sejururi de relaxare în orice
perioadă a anului” – a declarat Jánó Szabolcs.
În partea standului unde expunea judeţul Harghita, vizitatorilor li
s-au oferit pachete turistice cuprinzând programe de mai multe zile,
mai multe locaţii şi evenimente organizate în judeţ. Potrivit
experienţei lui Mezey Zsolt, directorul Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară Harghita, asociaţie înfiinţată de Consiliul Judeţean
Harghita, standul a fost vizitat de mult mai multe persoane în
comparație cu anii anteriori, oamenii au fost mai curioşi, au
solicitat informaţii mai detaliate cu privire la atracţiile turistice,
tradiţiile din judeţ. Au fost turişti care, datorită experienţelor
pozitive anterioare, ar reveni cu plăcere în aceste zone şi care au
căutat noi oportunităţi de petrecere a timpului liber. „Ţinutul
Secuiesc, ca destinaţie turistică devine tot mai interesant.
Majoritatea persoanelor care au vizitat standul judeţului Harghita au
căutat programele şi, pe lângă posibilităţile de cazare, s-au
interesat şi de programele organizate la care ar putea participa, prin
urmare, dacă turiștilor vom putea oferi pachete turistice de mai multe
zile, bogate în conţinut, mai mulţi turişti ar prefera să viziteze
judeţul nostru. Puţine persoane au căutat activităţile legate de
sporturi extreme, ci mai degrabă au căutat sejururile de relaxare,
experienţele legate de apă, întrucât ştiu că aici sunt multe izvoare
de apă minerală, aerul este plăcut, dar s-au interesat şi de
gastronomie” – ne-a împărtăşit din experienţele sale Mezey Zsolt.
Legat de eveniment, Orbán Dénes Albert, conducătorul Centrului
Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sovata, a subliniat:
„Este pentru prima oară când judeţul Mureş participă la ediţia din
luna februarie a Târgului de Turism al României, completând astfel
standul Ţinutului Secuiesc care a promovat regiunea printr-o imagine,
programe şi oferte care au atras atenţia tuturor. Deşi judeţul Mureş
dispune de atracţii turistice şi oraşul Sovata se bucură de mulţi
vizitatori, cu toate acestea, considerăm că este important utilizarea
unei mărci şi realizarea unei comunicări unitare.”
Ediţia din acest an a Târgului de Turism Romexpo este o dovadă clară
că, pe lângă pachetele turistice tentante oferite de ţările străine,
un procent mare din turiştii români aleg oportunităţile de odihnă şi
relaxare din România, inclusiv cele oferite de Ţinutul Secuiesc.