Sunteți aici: » Press-room » Anunțuri » Bugetul Spitalului Județean a fost reechilibrat pe final de an

Bugetul Spitalului Județean a fost reechilibrat pe final de an

Luni, 30 decembrie 2019

Consiliul Județean Covasna a alocat 4 milioane de lei Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, suma integrală care a fost repartizată consiliului județean din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului. Cu această decizie bugetul Spitalului Județean a fost reechilibrat, fiind stinse toate creanțele.

Consiliul Județean Covasna a alocat 4 milioane de lei Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, suma integrală care a fost repartizată consiliului județean din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului. Cu această decizie bugetul Spitalului Județean a fost reechilibrat, fiind stinse toate creanțele.

Pentru Consiliul Județean Covasna îmbunătățirea calității asistenței medicale este cea mai importantă misiune. Dezvoltăm continuu Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”, și momentan derulăm mai multe proiecte europene și naționale, cum ar fi extinderea și modernizarea UPU, construirea unui centru stroke și spital TBC, heliport etc. Pe lângă acestea, este deosebit de important să asigurăm funcționarea fără probleme a instituției, am plătit datoriile către furnizori și am asigurat voucherele de vacanță pentru personal” – a spus președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor. El a subliniat că spitalele aflate în subordinea administrațiilor județene și locale se confruntă în mod constant cu dificultăți privind asigurarea bugetului necesar pentru buna funcționare din cauza finanțării centralizate și haotice a sistemului sanitar.

În vederea îmbunătățirii situației financiare a Spitalului Județean, în 2019, CJ Covasna a acordat de două ori asistență financiară de urgență în valoare de 1,5 de milioane lei, iar în decembrie a alocat suma de 500 mii lei pentru punerea în funcțiune a unor aparate medicale. Acum am reușit să alocăm 4 milioane de lei pentru stingerea plăților restante atât către furnizorii de materiale sanitare și de medicamente cât și față de personalul angajat. Cu acest pas am reușit să echilibrăm bugetul spitalului, îndeplinind angajamentele noastre” – a punctat președintele.  

Cu această sumă am plătit datoriile către furnizorii și angajații noştri, am reușit să stingem toate creanțele, așa că începem noul an fără niciun leu datorie. Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” are peste 900 de angajați, vom putea asigura și tichetele de vacanță pentru că până acum nu am avut sursele financiare necesare” – a explicat András Nagy Róbert, managerul Spitalului.

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” are anual peste 100 de mii de consultații în cadrul policlinicii, peste 20 de mii de externări, și aproape 10 mii de cazuri de spitalizare de zi. În anul 2019, pe lângă cheltuielile de funcționare, Consiliul Județean Covasna a alocat din bugetul propriu 5,1 milioane de lei pentru cheltuieli de dezvoltare, iar 12,7 milioane de lei au fost asigurate tot pentru dezvoltarea serviciilor medicale, prin ministerul de resort. 

Din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019 pentru unele unități administrativ-teritoriale din județul Covasna a fost repartizată în total suma de 28,6 milioane de lei, iar Consiliul Județean Covasna a beneficiat de 4 milioane de lei.

 

Noutăți