Sunteți aici: » Monitorul Oficial Local » Hotărârile Consiliului Județean Covasna » 2010 » HOTĂRÂREA Nr. 143/2010 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectul ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Covasna ” și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investițiilor din aglomerările Sfântu Gheorg

HOTĂRÂREA Nr. 143/2010 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectul ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Covasna ” și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investițiilor din aglomerările Sfântu Gheorg

Miercuri, 8 decembrie 2010

Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa sa ordinară la data de 28 octombrie 2010, analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectul ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Covasna ” și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investițiilor din aglomerările Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului și Covasna,

ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
 
HOTĂRÂREA Nr. 143/2010
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectul ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Covasna ” și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investițiilor din aglomerările Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului și Covasna
 
Consiliul Judeţean Covasna,
întrunit în şedinţa sa ordinară la data de 28 octombrie 2010,
analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectul ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Covasna ” și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investițiilor din aglomerările Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului și Covasna,
 
având în vedere:
- Raportul Direcţiei Dezvoltarea Teritoriului,
- Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Covasna,
-  art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Avizul Comisiei Tehnico-Economice a Operatorului Regional S.C. Gospodărie Comunală S.A. nr. 1/28.09.2010, însoţit de anexa cu principalii indicatori tehnico – economici ai obiectivului de investiţii din cadrul Proiectului ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Covasna ”,
- HG nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii,
- Ghidul Solicitantului pentru Axa Prioritară 1 – POS Mediu: ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată ”
- adresa Operatorului Regional S.C. Gospodărie Comunală S.A. nr. 7041/06.10.2010, înregistrată la Registratura generală a Consiliului Județean Covasna sub nr. 10099/07.10.2010,
 
în baza art. 91 alin. (3) lit. ,,f" şi în temeiul art. 97, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
 
HOTĂRĂŞTE:
 
Art.1. Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru proiectul ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Covasna ” din aglomerările Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului și Covasna, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți investiției ,,Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Covasna ” din aglomerările Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului și Covasna, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltarea Teritoriului și Operatorului Regional S.C. Gospodărie Comunală S.A.
 
Sfântu Gheorghe, 28 octombrie 2010.
 
TAMÁS Sándor
Preşedinte
 
Contrasemnează,
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna
 
Notă: Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 143/2010 se poate studia la Compartimentul administrație publică
 
 
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
PREŞEDINTE
 
Nr. 10218/12.10.2010
 
EXPUNERE DE MOTIVE
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectul “Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Covasna” şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi investiţiilor din aglomerările Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului şi Covasna
 
Prin adoptarea acquis-ului de mediu, România şi-a stabilit ca obiectiv colectarea, până în 2015, a 60% din apele deversate, ceea ce reprezintă o dublare a capacităţii disponibile la nivelul anului 2004. Alte angajamente privesc racordarea cetăţenilor la reţelele de apă şi canalizare în procent de 70% până în 2015. Luând în considerare nivelul actual de conectare a populaţiei, de numai 52%, nevoile de investiţii din acest domeniu sunt considerabile.
Incepând cu data de 1 ianuarie 2007, România beneficiază de Fondurile Structurale şi de Coeziune, fonduri ce reprezintă o finantare nerambursabila de până la 85% din valoarea proiectelor, restul fiind suportat de către Guvernul României şi beneficiari.
POS Mediu este unul dintre cele mai importante programe operaţionale din punct de vedere al alocării financiare şi reprezintă cea mai importantă sursă de finanţare pentru sectorul de mediu. Programul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) si Fondul de Coeziune (FC) - cu o valoare de aproximativ 4,5 miliarde Euro, la care se adaugă cofinanţarea naţională de aproximativ 1 miliard Euro.
Având în vedere neconformităţile de mediu identificate în judeţul Covasna, Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) a pus la dispoziţia autorităţilor publice locale, o asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectului de investiţii, finanţată de către UE şi MMP. Consorţiul de asistenţă tehnică este format din firmele de consultanţă Eptisa – MVV,  Energie AG – RODECO Consulting GmbH.
Obiectivul principal al proiectului este de a îmbunătăţii infrastructura de apă şi canal al judeţului Covasna în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate pentru domeniul apei prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
În cadrul acestei asistenţe tehnice, consultanţii, împreună cu operatorul regional SC GOSPODARIE COMUNALA SA au pregătit un proiect de investiţii la nivel regional pentru modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată la nivelul judeţului Covasna (municipiile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi oraşele Covasna şi Intorsura Buzăului). Proiectul se va depune pentru finanţare prin POS Mediu.
Indicatorii tehnico-economici ai proiectului sunt prezentaţi în Nota de fundamentare întocmită de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AQUACOV.
Urmare a solicitărilor primite de la Ministerul Mediului şi Pădurilor şi a faptului, că Consiliul Judeţean Covasna este membru în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AQUACOV, prin adresa nr. IA2-7041/06.10.2010, Operatorul Regional – S.C. Gospodărie Comunală S.A. solicită Consiliului Judeţean Covasna aprobarea Studiului de Fezabilitate al proiectului sus menţionat şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi investiţiilor.
Având în vedere cele menţionate, propun aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru proiectul “Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Covasna” şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi investiţiilor din aglomerările Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului şi Covasna.
 
Preşedinte,
TAMÁS Sándor
 

Noutăți