Tabăra pentru persoane cu dizabilităţi, o raritate
Miercuri, 17 octombrie 2012La Valea Crişului, Tabăra Iris aşteaptă copiii şi tinerii cu dizabilităţi cu trei case frumos colorate, cu imagini şi scene biblice, departe de zgomotul oraşului. Centrul construit de Fundaţia Creştină Diakónia a fost inaugurat sâmbătă, 19 octombrie.
La Valea Crişului, Tabăra Iris aşteaptă copiii şi tinerii cu dizabilităţi cu trei case frumos colorate, cu imagini şi scene biblice, departe de zgomotul oraşului. Centrul construit de Fundaţia Creştină Diakónia a fost inaugurat sâmbătă, 19 octombrie.
Ziua inaugurării a fost o zi memorabilă, copiii cu handicap şi colaboratorii fundaţiei primind cu mare bucurie deosebitul eveniment, deoarece, în ţară, este rară o instituţie similară care, în afara activităţilor de recreere şi agrement, să asigure şi programe de terapie.
Evenimentul de la Valea Crişului a început cu Sfânta Liturghie, în cadrul căreia episcopul vicar al Bisericii Reformate Kató Béla a arătat: ajutorarea celor aflaţi în nevoie este o parte deosebit de importantă a activităţii bisericeşti. În opinia sa, înainte de 1989, când vechiul regim a făcut imposibile celelalte preocupări ale Bisericii, s-a intensificat caracterul caritativ al activităţilor acesteia. Potrivit episcopului vicar, această activitate trebuie accentuată şi în viitor, investiţia şi activitatea de la Valea Crişului aparţinând acestei categorii. „Există sarcini pe care autoritatea publică locală nu este în măsură să le efectueze pe deplin” – a spus Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, subliniind: Tabăra Irisz este „o iniţiativă unică în ţară, indicând faptul că s-a schimbat percepţia de până acum a societăţii faţă de persoanele cu handicap: în loc de milă le oferă dragoste, căutând soluţii reale pentru ca aceste persoane să aibă o viaţă cât mai normală şi completă posibil şi pentru dezvoltarea abilităţilor lor.”
Dr. Zsigmond Barna Pál, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc a subliniat importanţa promovării egalităţii de şanse a persoanelor cu dizabilităţi, arătând că este o evoluţie pozitivă dacă, astăzi, societatea ia la cunoştinţă existenţa persoanelor vulnerabile, acordând timp şi energie pentru integrarea lor în societate. L-a dat ca exemplu pe Novák Károly Eduárd, campionul Paralimpiadei de la Londra care, în opinia consulului, dovedeşte că „barierele există doar dacă credem în existenţa lor.”
La realizarea acestor imobile, un ajutor substanţial l-au acordat antreprenorii locali, precum şi fundaţii austriece, respectiv olandeze. Cu ocazia inaugurării, oaspeţii olandezi au adus drept cadou un tractor, iar cei austrieci au înmânat un cec simbolic cu suma de 37.000 euro. Inaugurarea taberei a fost salutată şi de Kisgyörgy Sándor, primarul comunei Valea Crişului.
În încheierea evenimentului, Makkai Enikő, preşedinta Fundaţiei Diakónia Kapernaum, a relatat despre activităţile fundaţiei şi despre etapele de construcţie a taberei, printre altele, a vorbit şi despre faptul că uşile şi ferestrele au fost realizate, în mare parte, de persoane cu handicap, fără munca cărora construcţiile nu se puteau realiza la timp.