Tălişoara

Aşezământul care se află pe terasa stângă a pârâului Kormos, în de-alungul drumului care leagă Brăduţ de Baraolt, a fost pomenit în documente încă din secolul al XIII-lea sub denumirea Olazteluk, denumire care ne duce cu gândul la fondatorii satului, presupunându-se despre ei că ar fi fost italieni. Câţiva nume cu rezonanţă italiană, precum Márkó şi Kolumbán, par să întărească această presupunere.
Biserica reformată înconjurată cu un înalt zid de piatră datează din Evul Mediu, forma curentă a obţinut-o în cursul renovării din anii 1857-58. Clopotul cel mai vechi al congregaţiei datează din 1489, potrivit inscripţiei sale biserica a fost ridicată în onoarea tuturor sfinţilor.

Vestigiul arheologic cel mai de seamă al satului este castelul Daniel care datează din secolul al XVII-lea. Etajul şi aripa estică a castelului au fost construite de către II. Daniel Mihály în 1669. Grilajul de deasupra intrării, păstrat intact, relevă elemente renascentiste. Vizitatorii pot vedea inscripţia Deus providebit deasupra intrării, ceea ce înseamnă Domnul are grijă/veghează.
În vecinătatea castelului se află Castelul Bethlen, construit între anii 1621-1642, renovat complet astăzi, unde principele Bethlen Gábor obişnuia să se odihnească după vânătoare.
Personalităţile semnificative ale satului sunt Hermányi Dienes József (1699--1763), pastor reformat, fiind unul dintre fondatorii literaturii memorialiste maghiare; statuia lui se află în mijlocul pieţii de dinaintea şcolii şi a bisericii; etnograful Kolumbán Lajos (1875--1958), şi geologul Dénes István (1954—2005), bun cunoscător al trecătorii Vârghiş. Artistul  Kósa Bálint trăieşte de asemenea la Tălişoara, atelierul său fiind considerat centrul vieţii culturale din zonă.