Sunteți aici: » Știri » Un ţinut curat, Un ţinut bogat!

Un ţinut curat, Un ţinut bogat!

Miercuri, 22 mai 2013

Miercuri, în Sala Sporturilor din strada Vânătorilor, a avut loc acţiunea de informare şi conştientizare publică,adresat elevilor, fiind organizat de Consiliul Judeţean Covasna, în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Covasna”. La concursul de machete au fost depuse în total 49 de machete realizate din deşeuri reciclabile. În cadrul acestui eveniment a avut loc şi premierea celor mai inspirate machete.

Miercuri, în Sala Sporturilor din strada Vânătorilor, a avut loc acţiunea de informare şi conştientizare publică,adresat elevilor, fiind organizat de Consiliul Judeţean Covasna, în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Covasna”. La concursul de machete au fost depuse în total 49 de machete realizate din deşeuri reciclabile. În cadrul acestui eveniment a avut loc şi premierea celor mai inspirate machete.

Concursul a avut ca temă importanţa colectării selective şi reciclării deşeurilor pentru viața și sănătatea oamenilor. Elevii claselor VI–VII ai școlilor generale din Sfântu Gheorghe au fost invitați să depună machete inspirate produse integral din materiale reciclabile.

Baki János, managerul proiectului a informat publicul despre faptul că, pe lângă forumul de  informare şi conştientizare publică din Sfântu Gheorghe, astfel de evenimente vor avea loc şi în localităţile Târgu Secuiesc şi Covasna. De asemenea, aceste evenimente se vor adresa, în primul rând, elevilor. „Am considerat că e mai bine să lansăm un concurs adresat copiilor pentru că ei sunt mult mai receptivi decât adulţii. Aceasta se reflectă şi în machetele prezentate, deoarece la realizarea acestora au utilizat aproape toate obiectele folosite zi de zi, creând lucruri foarte ingenioase” – a spus Baki János.

La acordarea punctajului, juriul a luat în considerare conţinutul de deşeuri reciclabile ale lucrărilor realizate, creativitatea copiilor la realizarea machetelor şi a urmărit măsura în care, la realizarea lucrărilor, concurenţii au respectat tema concursului care a avut ca titlu „Un ţinut curat. Un ţinut bogat!”

Au câştigat menţiune elevii din trei şcoli: au fost premiaţi trei elevi ai Şcolii Generale „Váradi József ” – Tana Alpár, Havrán Hunor şi Szabó Áron. Doi elevi ai Liceului Teoretic „Mikes Kelemen”, Bogyó Barbara şi Váry Sylvester Péter, au primit diplome de onoare, iar din partea Liceului de Artă „Plugor Sándor ” a fost premiat Costel Gândac. Pe locul III s-a clasat echipa de elevi a Şcolii „Váradi József”, formată din elevii Kádár Botond, Szép Zoltán şi Balázs Dániel. Echipa formată din cele patru eleve, Subtirelu Alexandra, Manole Alexandra, Munteanu Adelina şi Benedic Andra, a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” a câştigat locul II. Cei mai ingenioşi s-au dovedit a fi elevii şcolii speciale: Csaszi Attila, Bende Attila şi Mocsel József care au câştigat câte o consolă de joacă. Echipa clasată pe locul secund a primit playere mp4, iar echipa care a terminat pe locul III a câştigat medii de stocare.

Noutăți